Zeci de locuitori din comuna Ungureni acuza autoritatile statului ca refuza sa emita certificate de proprietate pe terenul aflat sub lacul de 65 de hectare de la Bibiresti. Comisia Judeteana de reconstituire a dreptului de proprietate a validat, in martie 2010, 46 de dosare de improprietarire, insa nici pana astazi titlurile nu au fost emise. Nemultumiti, proprietarii arata cu degetul inspre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Bacau, institutie in sarcina careia cadea scrierea acestora. Localnicii spun ca tergiversarea emiterii titlurilor de proprietate ar fi orchestrata politic si ca un ales PDL din Consiliul Local Ungureni ar fi artizanul din umbra al blocajului.
Perspectiva retrocedarii pamantului aflat sub lacul de 65 de hectare de la Bibiresti ii pune pe jar pe localnici. Pe adresa Comisiei judetene de fond funciar, aflata in subordinea Prefecturii, au sosit peste 90 de solicitari de reconstituire a dreptului de proprietate pe amplasamentul de origine, adica terenul de sub lac. Din cele 94 de documentatii funciare, comisia a validat, la inceputul lui 2010, 76 de cereri. In a doua jumatate a lunii martie 2010, pentru 46 de documentatii Comisia locala Ungureni a inaintat cereri de emitere a titlurilor individuale de proprietate, in conformitate cu decizia Comisiei judetene de fond funciar. De mai bine de un an de zile - afirma reprezentantii proprietarilor care au avut pamanturi sub lac - emiterea titlurilor este tergiversata. "Noi am trimis aproape 100 de dosare catre Comisia judeteana de fond funciar. Ni s-au validat 46 de cereri, astfel incat incepand cu luna martie 2010 le-am transmis catre OCPI in vederea scrierii titlurilor de proprietate. Nu s-a scris niciunului", a declarat primarul comunei Ungureni, Vasile Bibire (PSD). Edilul a mai spus ca intentia autoritatilor ar fi ca proprietarii sa nu primeasca titluri individuale, ci in devalmasie: un singur titlu pentru toti cei care au avut pamant sub lacul de 65 de hectare. "Nu e normal atata timp cat proprietarul a fost deposedat de comunisti pe o suprafata, sa-i dai acum inapoi in devalmasie. Unii au mers la razboi pentru pamanturile de sub lac", a comentat edilul.
Paul Dragomir este unul dintre proprietarii nemultumiti de blocarea sistematica a scrierii titlurilor de proprietate. Conform hotararii Comisiei de fond funciar este proprietar pe 3,22 hectare din lac, iar pentru alte aproximativ 0,8 hectare se judeca in instanta. "Conform hotararii comisiei am dreptul la 3,22 hectare din lac. Mai am si alte suprafete, dar sunt in Tribunal cauzele. Domnul Miroseanu (n.r. - Liviu Miroseanu, directorul OCPI Bacau) a fost in comisie la Prefectura si a semnat si el. De ce nu vrea sa elibereze titlurile de proprietate? Asta e politica, nu e altceva", a declarat Dragomir. Potrivit primarului Bibire, inclusiv comuna ar avea proprietati sub lac. In total, aproximativ 20 de hectare. "Exista 20 de hectare de luciu care apartin Consiliului Local Ungureni, dar terenul este bulibasit", a apreciat primarul.
Intre zecile de proprietari nemultumiti se afla si un veteran de razboi, in etate de 90 de ani. Stefan Ancuta si-a amintit ca in urma cu jumatate de secol terenul de sub lac servea drept faneata. "Am avut jumatate de hectar. Tatal meu a fost la razboi, in 916 (n.r. - 1916) si in 45 (n.r. - 1945) am fost eu. Ridicam cate 4 care de faneata de acolo. Tatal meu a venit din razboi fara degete la picioare ca a degerat. Astazi mergem dupa dreptate dintr-o parte in alta. Dezmostenim pe toti oamenii care au avut de suferit pentru un singur om", a spus veteranul.
Conform oficialilor Primariei Ungureni, validarea dosarelor facuta de Comisia judeteana de fond funciar reprezinta, de fapt, recunoasterea dreptului de proprietate de catre aceasta. Iulian Aron, cadastristul comunei, afirma ca cetatenii care au detinut terenuri sub lac au reusit sa faca dovada ca sunt proprietari de drept ai pamanturilor. "Prin validare, comisia a recunoscut, practic, dreptul de proprietate al acestor persoane. Am intocmit un plan parcelar cu toti proprietarii care au avut teren pe vechiul amplasament. Am facut jumatate de an masuratori cadastrale. Dupa ce am pus la punct documentatia, am dat spre scriere catre OCPI a titlurilor de proprietate", a precizat Aron, care a recunoscut ca nu-si poate explica de ce s-a intarziat mai bine de un an scrierea titlurilor.
Proprietarii care se bat pentru pamanturi il acuza pe consilierul local Constantin Bibire (PDL) ca ar fi artizanul tergiversarii emiterii titlurilor de catre OCPI. Localnicii spun ca Bibire este sustinut de nume grele din organizatia judeteana a PDL si ca asta ar explica de ce proprietarii nu si-au vazut inca titlurile. Abordat de jurnalistii Desteptarii, consilierul pedelist a declarat ca, de fapt, toti proprietarii care au avut pamanturi sub lac au constituit Asociatia Piscicola Bibiresti, fiecare dintre acestia contribuind - in natura - cu terenurile detinute. Potrivit alesului, Primaria nici macar nu ar detine pamanturi sub lac. "Primaria nu are sub luciul de apa niciun metru patrat de teren. Noi vrem titlu de proprietate in devalmasie. Asociatia Piscicola e formata de toti proprietarii care au avut terenuri sub luciul de apa. Ei au venit cu aporturi in natura", a spus Bibire. El a adaugat ca intregul scandal ar fi orchestrat politic de primarul social-democrat al comunei Ungureni. "Primarul e de la PSD. Eu am candidat de doua ori la primarie. A inceput campania. El vrea sa bata pari in apa ca sa delimiteze proprietatile. De asta vrea titluri individuale", a glumit consilierul, neluand in seama faptul ca dosarele de retrocedare au fost validate chiar in Comisia judeteana de fond funciar.
Reprezentantii OCPI Bacau, direct vizati de acuzele lansate de proprietari, afirma ca decizia comisiei din subordinea Prefecturii a fost "momentan suspendata". Liviu Miroseanu, directorul Oficiului de Cadastru, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca legislatia nu ar fi suficient de explicita in cazul retrocedarii suprafetelor aflate sub un luciu de apa. "Luciul de apa este la alte reglementari fata de fondul funciar. N-ai cum sa delimitezi cadastral un luciu de apa. In momentul de fata, hotararea aceea (n.r. - a Comisiei judetene de fond funciar) este suspendata. Au venit juristii nostri cu niste noutati. Solutia propusa de noi este una de mijloc. Pozitia noastra este sa retrocedam terenurile individual, dar fara sa precizam exact limitele de proprietate", a afirmat Miroseanu. In replica, avocatul proprietarilor - Gabriel Ionita - a declarat ca decizia Comisiei judetene de fond funciar este fara echivoc si nu lasa loc de interpretari. Ionita a apreciat ca daca ar fi existat probleme de ordin juridic ele ar fi iesit la iveala de mult. "Nu inteleg care este motivul tergiversarii scrierii titlurilor si emiterii acestora de catre cei indreptatiti. Daca ar fi existat probleme referitoare la respectivele amplasamente, acestea trebuiau sa faca obiectul unor lamuriri sau chiar litigii pana la acest moment cand deja vorbim despre o formalitate - emiterea unor titluri pe vechile amplasamente, fata de care nu a produs nimeni nicio dovada ca ar avea la aceasta ora alt regim juridic. Noi nu avem cunostinta de acte care sa treaca in proprietatea unei asociatii terenurile oamenilor", a afirmat Ionita. Avocatul a precizat ca "exista modalitati legale pentru solutionarea pe cai amiabile a diferendului creat", dar ca - a precizat Ionita - ar exista "anumite interese oculte din partea celor care administreaza acum lacul".
Conducerea Prefecturii Bacau a declarat ca va reanaliza in intregime cazul la sedinta din iunie a Comisiei judetene de fond funciar. Potrivit subprefectului Mugurel Dascalu, Comisia a emis mai multe hotarari privitoare la cele 65 de hectare de luciu de apa, prima datand inca din 1998. "In 1998 a fost data o hotarare a Comisiei, iar in 2010 s-a revenit cu o alta hotarare care a modificat un articol din hotararea din 1998. La urmatoarea sedinta a Comisiei, cea din iunie, voi propune reanalizarea cazului data fiind complexitatea sa. Mai multe nu comentez", a spus Dascalu. In 1998, conducerea Prefecturii de la acea data a incercat sa retrocedeze suprafata de 65 de hectare. Comisia judeteana de fond funciar a validat la acel moment un drept de proprietate in indiviziune (devalmasie). La inceputul lui 2010, Comisia a modificat Articolul 2 al hotararii din 1998, stipuland ca reconstituirea dreptului de proprietate trebuie facuta individual si nu la "gramada". Pe baza acestei hotarari, Comisia a validat toate cele 76 de dosare, din care 46 au fost trimise la OCPI de Comisia Locala Ungureni in vederea emiterii titlurilor de proprietate.
Autor,
Lucian Bogdanel
© 2011 Cabinet Avocat Gabriel Ionita | by www.efficientsolutions.ro |